A fost bine…în România (jurnal de călătorie – Daniel Buzu)

Daniel Buzu este un tânăr născut și crescut în Cehia, având o mamă cehoiacă (arhitecta Dagmar Buzu) și un tată român (pictorul Teodor Buzu, originar din Republica Moldova). Datorită grijii părinților săi, Daniel nu numai că știe să vorbească românește, dar inima lui pulsează românește. Limba și cultura română nu reprezintă pentru el ceva distant, caracteristic tatălui său, ci și le-a însușit, fac parte din identitatea sa. Daniel este și vrea să rămână în egală măsură român și ceh.

În vara anului 2013, Daniel a fost în România, unde a participat și la programul de tabere pentru tineret ARC al Departamentului pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul M.A.E. Acest program reuneşte tineri români din afara graniţelor, care îşi asumă în mod natural identitatea culturală română. Programul urmăreşte aprofundarea cunoştinţelor despre cultura română, promovarea educaţiei şi a comunicării în limba română, facilitarea accesului la valorile patrimoniului românesc şi familiarizarea românilor de pretutindeni cu specificul românesc. Daniel Buzu este primul membru al comunității românești din Cehia care a participat la acest tip de tabără și l-am rugat să ne împărtășească impresii într-un scurt jurnal de călătorie, pe care îl puteți citi mai jos:

A FOST BINE… ÎN ROMÂNIA

Când am spus colegilor la începutul lunii iulie, că vacanța o voi petrece în România, câțiva au făcut o grimasă uimitoare, ce-aș putea vedea acolo…

„Atenție,mistrețul !” – a strigat însoțitorul către șofer și cu chiu cu vai am evitat impactul cu porcul mistreț în drumul din munții Bodoc de lângă Sf. Gheoghe, jud. Covasna. Un peisaj superb, un verde, pe care fiecare pictor l-ar dori pe paleta sa, turmă de oi și bacii mulgând. Când vorbea Fioghin Calistru, un pictor din Moldova, care traiește la Sf. Gheorghe, despre câinele ciobănesc carpatin care e în stare să pună ursul pe goană, credeam că sunt niște  basme pentru turiști, fiindcă nu puteam să-mi imaginez ursul pe meleagurile acelea. Ursoaica cu trei ursuleți m-a convins de contrariu.

În  orașul de baștină a lui Tristan Tzara, Moinești, am fost surprins plăcut de iscusința copiilor locali în timpul vizitei Clubului Copiilor, unde ne-a primit domnul directorul  Ion Văsâi.

Entuziasmul meu inițial a scăzut pe o clipă la sosirea mea la Tulcea, fiindcă, nu știu de ce,  m-am așteptat la ceva mai mult. Totul, însă, a rezolvat peștele de la cină. Când chelnerița a adus șalăul pe masă cu cuvintele  „ dača nu vă  plăce, atunci nu plătiți ”, puțin m-am speriat. Cu atât mai mult am savurat  gustul șalăului și al salatei de fasole.

În dimineața următoare m-am îndreptat spre Tabăra  pentru tineret , destinată românilor de peste hotare la Sulina. Această localitate este cea mai estică din România și se ajunge  acolo numai pe apă. La plecare cu vaporul spre Sulina m-au întrebat care este grupul meu.  Mult timp nu înțelegeam. Mai apoi  a ieșit la iveală, că la această tabără au venit grupuri de câte 20 de persoane.  M-am neliniștit puțin , fiindcă îmi era teamă, că grupurile vor fi împreună iar eu voi fi cu al meu, adică singur. N-a durat mult și m-am împrietenit cu grupul de la Cernăuți și Chișinău. Despre frumusețea moldovencelor  pot scrie teancuri de hârtie, dar noutatea  care a fost, e că în regiunea ucraineană a Bucovinei se mai vorbește românește. În tabără am participat la ateliere de creație, dedicate caricaturii, graficii, desenului ,și la competiții sportive. Cu prietenii noi ne-am distrat cu adevărat și, ca să fiu sincer, după un timp îndelungat nu mă trăgea acasă, din contra, doream să rămân acolo. Îmi amintesc cu drag de dimineața, când împreună cu Victor din localitatea Crasna de langa Cernăuți, am hotărât ca vom înota pâna la Odesa. După vreo 45 de minute bune în marea deschisă, am înțeles, că porțile Odesei le vom cuceri alta dată. Când am ajuns inapoi la mal am căzut de acord, că totuși e bine că suntem pe tărâm românesc.

Doresc pe această cale să mulțumesc tuturor, care au contribuit ca România să organizeze aceste tabere pentru studenți.  Prin acest lucru se întremează  nu numai conștiința națională, dar mulți din participanți doresc să se întoarcă ăn România, fie permanent sau ca turiști. Nici eu nu sunt o excepție.

Mulți din colegii mei din Cehia, după descrierile impresiilor trăite, au început să se intereseze cum,  de fapt, e cu România și mi-a rămas să le spun doar: Mergeți acolo și vedeți !

Autor: Daniel Buzu (septembrie 2013)

[nggallery id=14]