Impresii de la Festivalul Mărţişor în Cehia

Deja al cincilea an la rând, venirea primăverii este serbată şi în Praga. Pe data de 3 martie 2012, la Centrul rus de cultură şi ştiinţă, s-a desfăşurat a cincea ediţie a Festivalului Mărţişor în Cehia, organizat de către Asociaţia Moldovenilor Euromoldova în colaborare cu Ambasada Republicii Moldova în Republica Cehă. Ediţia din anul acesta s-a deosebit de toate celelalte prin amploarea ei şi anume, pentru prima dată au venit oaspeţi din Republica Moldova: tineri interpreţi, dansatori de la câteva licee din Chişinău şi invitata de onoare, Doamna Larisa Arseni, maestru în arte. La sărbătoare au venit mai mult de 100 de persoane, cetăţeni moldoveni, români, cehi, străini, unii dintre care deja ştiau ce este mărţişorul, iar alţii abia urmau să afle.

Festivalului Mărţişor în Cehia
Festivalului Mărţişor în Cehia

Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu un pahar de vin bun oferit de către compania importatoare VIP Lion Gri şi, neapărat, cu câte un mărţişor. După câteva cuvinte de întâmpinare din partea organizatorilor, a fost prezentată tradiţia mărţişorului cu toate detalii explicative: originea, legenda, dăruirea şi scoaterea lui cât şi câteva imagini de la atelierul de creaţie, sau şezătoarea cum am numit-o noi, la care membrii diasporelor moldoveneşti şi româneşti au confecţionat mărţişoare şi au facut schimb de experienţă. Concertul a fost deschis cu un recital de romanţe din partea Larisei Arseni, care a atins sufletele celor prezenţi cântând despre mamă, despre copii plecaţi peste hotare şi desigur despre dragoste. Partea melancolică a fost repede schimbată de ansamblul de dansuri Mioriţa din Chişinău care ne-au uimit cu dinamicitatea dansurilor populare şi profesionalismul lor la o vârstă atât de fragedă.

Dansurile au fost alternate cu cântece interpretate de elevii din ansamblul Lira de la liceul Mihail Grecu din Chişinău. Şi pentru a demonstra că şi în Praga sunt talente şi a celebra sărbătoarea internaţională a femeilor, Rodica Stegarescu le-a dăruit un cântec tuturor mamelor prezente. Sărbătoare a continuat cu muzică populară din repertoriul interpretei Larisei Arseni şi a culminat cu o horă încinsă de spectatori, chiar în scenă, alături de artistă, la care au participat şi Ambasadorul Republicii Moldova şi tinerii dansatori şi studenţii. La sărbătoare a fost prezentă şi o echipă de filmare de la postul de televiziune ČT2 emisiunea Babylon şi, în curând, în jurul datei de 18 martie va fi prezentat şi reportajul.