Mogâldeață se întoarce!

 

Începând din 7 octombrie 2013 se vor relua cursurile cu predare în limba română pentru copii preșcolari, în aceeași formulă ca în anul școlar 2012-2013: lunea între orele 16.30 și 18.00 la sediul ICR (str. Růžová 17, Praga 1) . Mai nou, membrii ARRC vor beneficia de prețul foarte atractiv de 100 kc/ lecție!

Despre cursurile Mogâldeață:
Cursurile vor avea loc în fiecare luni, între orele 16:30  – 18:00, în intervalul 7 octombrie – 16 decembrie 2013 . Nu se ține curs în ziua de luni, 28 octombrie 2013 când este zi liberă.
În cadrul cursurilor se vor aborda teme de vocabular, de cunoaștere a mediului înconjurător; se vor întreprinde activități artistico-plastice (ex: desen, pictură, balet, gimnastică), se vor organiza jocuri de cunoaștere și relaționare și alte activități de dezvoltare a copiilor. La finalul cursului se va organiza o lecție deschisă, pe o anumită tematică, la care va putea participa și familia copilului.
Cursurile cu predare în limba română vor fi pregătite de către educatoare românce calificate și cu experiență.  În funcție de numărul de copii înscriși vor tine cursurile una sau două educatoare.

Fișa de înscriere și detalii privind prețul se pot descărca AICI.